După modelul Capitalei și la Constanța se va înființa Administrația Fondului Imobiliar prin fuziunea dintre RAEDPP și Confort Urban, regii ale Consiliului Local Constanța.
În cadrul unei conferințe de presă, primarul Vergil Chițac spune că este nevoie de o astfel de societate care să administreze pe viitor și obiectivele aflate în diferite stadii de execuție. Printre acestea: clădirea Cazinoului, proiect care va fi finalizat anul viitor, Sala Polivalentă sau noul stadion pe care îl va realiza Compania Națională de Investiții.
„Administrare înseamnă și profit. Astfel ne ne vom trezi că vom cheltui în plus pentru aceste viitoare imobile. Vrem ca RAEDPP care administrează terenuri și imobile și Confort Urban căreia i-am delegat întreținerea drumurilor să fuzioneze într-o societate care se va numi Administrația fondului imobiliar Constanța și care asta va face, va administra fondul imobiliar, inclusiv Cazinoul, Sala Polivalentă, stadionul. Aceasta este strategia”, a precizat Vergil Chițac în cadrul unei conferințe de presă.
Stire apărută inițial pe Ziua de Constanța