Fascinanta poveste a Cazinoului din Constanţa, clădirea cu trei fundaţii, unde se destrămau vieţi într-o clipită.
În perioada interbelică, pe faleza Constanţei s-au născut poveşti de iubire şi au avut loc tragedii. Aici se jucau sume de bani uriaşe, se făceau şi se destrămau averi, iar unii se aruncau apoi în mare. Toalete de ultimă modă se perindau în sala de bal, restaurant sau în sala de joc a cazinoului.
Era o atmosferă seducătoare de „la belle epoque“. În fascinanta poveste a Cazinoului ne poartă arhitectul Radu Cornescu, autorul cărţii „Cazinoul din Constanţa – scurtă istorie în imagini“
Primul cazino – Kursaalul Cel dintâi cazinou al Constanţei a fost construit în anul 1880, în aceeaşi zonă a peninsulei, mai exact lângă Farul Genovez şi lângă un chioşc de belvedere. Se numea Kursaal (traducere aproximativă – sală de relaxare) şi era construit din lemn şi din paiantă.
Protipendada oraşului-port se regăsea aici în fiecare zi, iar imaginile vremii au fost surprinse de Anatole Magrin, consul al Franţei la Constanţa, fotograf al Curţii Regale. Kursaalul a apărut într-o perioadă în care pe faleză au fost ridicate cele mai frumoase case din oraş: Casa Pariano (astăzi Muzeul Ion Jalea), Casa Manissalian (bombardată în 1941 – pe locul actualului bloc SNC), Casa Pâslă, Casa Bârzănescu, Casa Cănănău (unde a fost Consulatul Chinei), Casa Zottu, Casa Cuculis, Casa Şomănescu, Casa Pilescu“, povesteşte arhitectul Radu Cornescu. De la Kursaal se putea coborî pe o scară de lemn pe stâncile de la malul mării unde clineţii obişnuiau să petreacă câteva ore la pescuit. O furtună mai puternică a smuls acoperişul Kursaalului în anul 1891, iar un an mai târziu a fost demolat în urma unei decizii a Consiliului Comunal. Casin, precursorul Cazinoului Locul Kursaalului a fost luat de Casin, amplasat tot pe Bulevardul Regina Elisabeta, pe actualul loc al Acvariului.
La amplasarea clădirii s-a folosit taluzul pentru a face două terase suprapuse, pentru ca ambele să aibă o privelişte deplină a falezei, a mării şi a portului. Unul dintre antreprenorii Cazinoului a fost căpitanul Constantin Creangă, fiul scriitorului Ion Creangă şi tatăl lui Horia Creangă, unul dintre cei mai mari arhitecţi români ai perioadei interbelice. Casinul, care era tot o clădire provizorie construită din lemn, pe un parter de piatră, a avut viaţă scurtă şi a fost dezmembrat în anul 1910, pentru a face loc impresionantului edificiu ce avea să devină simbolul oraşului de la malul mării.
Cazinoul lui Daniel Renard
Cel de-al treilea şi noul Cazinou al Constanţei a fost proiectat de arhitectul Daniel Renard, în stil Art Nouveau. Primarul liberal Cristea Georgescu a încheiat la data de 23 iulie 1903 un contract cu arhitectul Daniel Renard pentru proiectarea noului Cazinou, ca urmare a unor decizii ale Consiliului Comunal. Este actul de naştere al clădirii emblematice. Renard s-a născut în comuna Dragomirești, județul Dâmbovița, la 24 martie 1871, din părinții, Petra Ionescu (româncă), și Prosper Renard (elvețian) şi a făcut studii la Paris.
După finalizarea studiilor, Daniel Renard a revenit la București şi a locuit în 1902 cu tatăl său, pe Calea Victoriei nr. 111, apoi având domiciliul pe strada Orzari nr. 3, unde familia deținea o proprietate. În 1903, a locuit la Constanța pe ”Strada Gărei”, nr. 8, domiciliul avut inclusiv în 1908.
În anul 1903, arhitectul Daniel Renard şi-a asumat coordonarea lucrărilor la trei edificii adăpostite de grădina Belvedere, în lungul străzii Traian. Vorbim aici de Palatul Administrativ, Palatul Justiţiei şi Palatul Regal, implicându-se în decorarea Palatului Justiţiei şi în desăvârşirea planimetriei Palatului Regal.
La Constanţa a locuit pe strada Romană, actuală Revoluţiei, În afară de Cazino, el a mai proiectat Pavilionul restaurant din faţa Cazinoului, actualul Acvariu, Hotel Regina (Intim), Hala Pieţei, dispărută, complexul administrativ de lângă gara veche (Prefectura, Palatul regal şi Tribunalul), biserica din Hârşova. Culoarea politică a administraţiei constănţene se schimba destul de des la începutul secolului XX. Ales de liberali să construiască această clădire, Renard este înlăturat în momentul în care au venit conservatorii la putere, în anul 1905. De proiectarea Cazinoului s-a ocupat apoi arhitectul Petre Antonescu. În viziunea lui, Cazinoul avea funcţiunea de teatru. Dar revenirea liberalilor la putere între 1907 şi 1908 face ca Renard să-şi reimpună stilul Art Nouveau.
Aşa se face că fundaţiile Cazinoului au fost modificate de trei ori. Superba clădire a fost inaugurată la 15 august 1910, în prezenţa Principelui Ferdinand. A fost cel mai mare edificiu de acest fel de pe teritoriul României. Lucrările au costat 1.300.000 de lei, bani din care s-a înălţat cel mai frumos edificiu al Constanţei. Parterul avea un hol generos de primire, continuând cu o scară majestuoasă în trei rampe către etaj. De-o parte şi de alta a scării se găseau un grup sanitar şi biroul administratorului. În continuare, spre nord erau spaţii pentru garderobă, bufet cu laborator, sală de lectură, vestiar, două săli de joc şi una de biliard. La etaj, scara debuşa într-un hol prin care se intra în sala de spectacole. De-o parte şi de alta a alveolei scenei se găseau foaierul artiştilor şi budoar pentru doamne.
Unii au spus că emblema oraşului seamănă cu un dric dacă îl priveşti de sus, iar ferestrele au formă de mormânt. Explicaţia o dă tot Radu Cornescu: „Dricul are elemente de Art Nouveau, aşa cum are şi Cazinoul”, spune arhitectul. Art Nouveau a fost un fenomen de o amploare rar întâlnită în istorie şi a semnificat, în primul rând, o eliberare din chingile artistice ale vremii, spre nou, spre non-conformism. Până în 1912 şi-au oferit serviciile pentru Cazinou mai multe orchestra româneşti şi străine, însă cea care a avut un contract ferm cu Primăria a fost orchestra I. Paschill. În 1912, baronul Edgar de Marcay, proprietarul „Societăţii Marilor Stabilimente“ şi antreprenorul Cazinoului, a cerut Primăriei să construiască un pavilion-restaurant în faţa Cazinoului. Aşa a apărut construcţia unde astăzi funcţionează Acvariul.
Locul de promenadă de pe faleză s-a numit initial Bulevardul principele Nicolae, iar apoi Bulevardul Ţarul Nicolae al II-lea, cu ocazia vizitei lui la Constanţa, în 1914. După Primul Război Mondial numele lui este Bulevardul General Alexandru Averescu, iar în 1948, la venirea comuniştilor la putere, devine Bulevardul 16 Februarie. În prezent, promenada este pietonală. Spital în clădirea Cazinoului Pe 20 august 1916, când au început bombardamentele asupra Constanţei, Cazinoul a fost folosit de Cucea Roşie pe post de spital de campanie, însă a fost şi clădirea lovită de schije şi atunci au murit aici 10 oameni. Pe 19 noiembrie 1917, Cazinoul devine iarăşi functional.
În 1934, Daniel Renard a fost chemat pentru reparaţii la Cazinou. Din 1941, Cazinoului a devenit gazdă pentru trupele germane care au fost cazate în frumosul edificiu de la malul mării. Din nou, Cazinoul a avut de suferit de pe urma bombardamentelor, dar a fost renovat în anul 1951 cu ajutorul deţinuţilor politici. Începând din anul 1948, Cazinoul a adăpostit Casa de Cultură a Sindicatelor, iar între anii 1960 şi 1989 a aparţinut ONT Litoral.
Ultima reparaţie majoră a Cazinoului a fost făcută între anii 1986 – 1988.
