Într-un răspuns cu data de ieri, 21 noiembrie 2023, Manuela Irina Pătrășcoiu, director general al CNI, spune că, „la data prezentei, în derularea contractelor încheiate pentru realizarea obiectivului de investiții „Consolidare și restaurare Cazino Constanța și lucrări exterioare”, plățile nu sunt sistate și nu sunt înregistrate facturi restanțe către antreprenor.”
CNI a mai precizat, la solicitarea Constanța 100%, că „până în prezent a fost decontată suma de 63.630.499,72 lei inclusiv TVA, aferent execuției lucrărilor, serviciilor de proiectare și asistență tehnică din partea proiectantului pe parcursul execuției lucrărilor.”
„Stadiul fizic al lucrărilor la obiectivul de investiții este de 70%, termenul estimat pentru finalizarea lucrărilor fiind luna iulie 2024. Menționăm faptul că acest progres este aproximativ și este corelat și cu procentul decontat din valoarea totală a investiției pentru lucrările executate până în prezent de către antreprenor. De asemenea, precizam că valoarea investiției se actualizează conform 0.G.47, ceea ce poate conduce la creșterea valorii finale a investiției.”, a precizat directorul general CNI.