Primăria Constanța a lansat licitația pentru lucrările de execuție pentru obiectivul „Consolidare și restaurare Cazino Constanța”. Este vorba despre reabilitare platformă terasă, zid de apărare și balustrade Bulevardul Elisabeta. Viceprimarul Ionuț Rusu a specificat că mai urmează încă o licitație pentru dotarea Cazinoului.
Obiectul prezentului contract de achiziție publică constă în reabilitarea zidului de sprijin terestru, refacerea balustradei metalice și a parapetului, executarea rețelei de evacuare ape pluviale și refacerea pavimentului terasei din dale de piatră. În luna ianuarie, Compania Națională de Investiții a precizat pentru Focus Press că stadiul lucrărilor de la Cazinoul din Constanța este de 70%, iar termenul estimat pentru finalizarea acestora este luna iulie a anului 2024.
De aceea, municipalitatea dorește să lucreze în paralel pentru ca în vară monumentul istoric să fie redat circuitului. Viceprimarul Ionuț Rusu a declarat că administrația locală se ocupă de aceste lucrări și de echiparea și operaționalizarea locației.
„Noi ne ocupăm de dotarea și operaționalizarea Cazinoului. După această licitație, vom mai face una pentru dotare, dar numai după o evaluare corectă a necesităților”, a precizat Ionuț Rusu.
Valoarea totală estimată a achiziției este de 9.865.104.69 de lei iar termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 15.02.2024, ora 15.00.
Cazinoul de pe faleza orașului Constanţa a fost inaugurat în 1910. Lucrările de reabilitare au început în urmă cu 3 ani, după mai multe amânări, iar anul acesta va fi inaugurat. Cazinoul a fost conceput pentru a fi muzeu. La subsol clădirea adăpostește trei camere care de asemenea vor fi muzeu, iar la etaj sunt două săli mari, sala multifuncțională, sala de spectacole care va primi echipament, scenă, scaune, iar alături va fi încă o sală mare care se numea Sala Oglinzilor, sala de bal.
Sursa Focus Press
Primăria a lansat licitația pentru lucrările pe care municipalitatea trebuie să le facă la Cazino